Pancake tacos cu fructe și Brânză Calcică

Așa cum se întorc clătitele în tigaie, așa se vor întoarce cei mici la bucătărie pentru încă o porție, pentru că aceste pancake tacos sunt senzaționale. 😇 Tradiționalele clătite americane pentru micul dejun tocmai au primit un upgrade la nivel de topping și servire. Pregătește-le copiilor mici și mari o porție de pancake tacos cu fructe și Brânză Calcică și vor fi încântați atât de gust, cât și de aspect. Este un mic dejun bogat și hrănitor, iar datorită prezentării, sunt și o idee excelentă pentru o gustare la școală.

Pancake tacos la micul dejun

Dacă îi întrebi pe cei mici ce vor la micul dejun, probabil majoritatea vor răspunde pancakes, iar ceilalți gofre, nu-i așa? 😄 Știm că pancakes sunt printre preferatele lor, de aceea v-am inspirat cu rețetele noastre de Pancakes cu mere și cremă din brânză calcică sau variantele de mini pancakes și mini pancakes cu banane. În această rețetă, punem clătitele americane sub formă de tacos și le umplem cu bunătăți precum fructe și brânză calcică. Arată grozav, iar gustul este și mai grozav.

Descarcă rețeta

INGREDIENTE

Aluat pancakes:

  • 70g unt 
  • 200g făină
  • 2 linguri zahăr
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 vârf de linguriță de sare
  • 300ml
  • 1 ou
  • Ulei pentru prăjit 

Topping:

MOD DE PREPARARE

Cum pregătești pancake tacos

  1. Topește untul și lasă deoparte să se răcească puțin.
  2. Pune făina, praful de copt, sarea si zahărul într-un castron, amestecă-le ușor.
  3. În alt bol, bate cu telul laptele, oul și untul topit. Pune ingredientele lichide peste cele uscate și mixează ca să omogenizezi compoziția.
  4. Încinge o tigaie unsă cu puțin ulei și apoi pune câte o lingură de compoziție pentru a forma clătitele americane. Când s-au rumenit pe o parte, întoarce-le pe partea cealaltă. Prăjește toate clătitele.
  5. Așază-le în formă de tacos într-o tavă și umple-le cu felii de brânză calcică Igluul de lapte Delaco Junior, felii de căpșuni și afine.

Variații de topping pentru pancake tacos

Mâncarea este făcută să fie gustoasă, aspectuoasă și îți oferă posibilitatea să fii creativ atât la nivel de ingrediente cât și la nivel de servire. Există multe moduri de a savura pancake tacos, de la combinații de umpluturi sărate până la nivel de desert.

Îți lăsăm mai jos doar câteva idei de combinații pentru a savura clătitele americane, însă le poți adapta în funcție de nevoile sau preferințele copiilor.

De ce copiii vor îndrăgi această rețetă

Pancake Tacos ajută la schimbarea rutinei de mic dejun cu o rețetă rapidă și ușoară.

Atât oamenii mari cât și cei mici mănâncă și cu privirea – această prezentare, sub formă de tacos, va fi aprobată numaidecât de cei mici și va fi distractiv să mănânce

Le poți servi cu mai multe umpluturi, la aceeași masă- poți să pregătești o clătită cu omletă și bacon la cuptor și una dulce, ca desert, cu fructe și Brânză Calcică.

Modul de servire este perfect pentru a fi puse la pachet, fie într-o excursie sau pentru școală.

Un mic dejun creativ pentru copii

Uneori, nu ingredientele fac diferența, ci modul în care sunt prezentate. Aceleași clătite americane pe care copiii le iubesc deja devin mult mai interesante atunci când sunt transformate în pancake tacos. Forma lor îi invită pe cei mici să descopere fiecare ingredient și îi încurajează să participe chiar ei la asamblarea micului dejun.

În plus, această rețetă este o ocazie excelentă pentru a introduce mai multe fructe în alimentația copiilor. Cu cât farfuria este mai colorată, cu atât va fi mai atractivă pentru cei mici.

Pancake tacos cu fructe și Brânză Calcică sunt dovada că un mic dejun simplu poate deveni o experiență distractivă și delicioasă pentru întreaga familie. Pufoase, colorate și ușor de personalizat cu ingredientele preferate ale copiilor, aceste clătite americane reinterpretate vor transforma orice dimineață într-un moment special.

Fie că le pregătești pentru micul dejun, pentru o gustare după școală sau pentru un weekend în familie, pancake tacos sunt o idee care combină perfect gustul, creativitatea și bucuria de a mânca împreună.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial